Holter Tensiune

Monitorizare ambulatorie a tensiunii arteriale

Este o metodă de măsurare a tensiunii arteriale în mod continuu timp de 24 de ore. Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale necesită zeci de citiri pe o perioadă continuă.

În majoritatea cazurilor, dispozitivul înregistrează citiri la fiecare 15 până la 30 de minute în timpul zilei și la fiecare 60 de minute noaptea. Dispozitivul vă măsoară și ritmul cardiac (cât de repede vă bate inima). Medicul utilizează aceste date pentru a calcula tensiunea arteriala medie pe perioada de 24 de ore.

De asemenea, calculează modificări ale tensiunii arteriale și ale ritmului cardiac, modelul de distribuție a TA și alte statistici.

Holter Tensiune
Holter Tensiune

Măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale pe 24h poate să prezică evenimentele cardiovasculare într-o măsura mai fidelă decât măsurătorile din cabinetul medical.

Tensiunea arterială variază mult intr-o perioada de 24h astfel încat monitorizarea ambulatorie ne ofera o imagine de ansamblu, clară, pentru un diagnostic precis și tratament adecvat. Totodata ne este utilă pentru monitorizarea eficacității tratamentului ( orele de administrare/ ajustarea dozelor / adăugarea altor medicamente pentru un control eficient al tensiunii arteriale pe tot parcursul zilei și al nopții).

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale este singura modalitate de a detecta valori crescute în timpul somnului. În mod normal tensiunea arterială scade cu cel putin 20% în timpul somnului și creste abrupt la trezire. Valorile mari ale tensiunii arteriale în timpul somnului prezic cu accuratețe mai mare riscul cardiovascular în comparație cu cele măsurate în cabinetul medical sau cele de pe timpul zilei.

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale este extrem de importantă la vârstnici decoarece prevalența HTA mascată/ de halat alb/ respectiv hipotensiunea ortostatică sau postprandială sunt foarte frecvente la această categorie de vârstă.

Indicații MATA 24h